Patronul Academicii Clinceni pune tunurile pe vedetele echipei: „M-a deranjat ce a declarat domnul Gardoș! Sunt unii care dezinformează gândind că nu le mai prelungim contractele” | EXCLUSIV

Patronul Academicii Clinceni pune tunurile pe vedetele echipei: „M-a deranjat ce a declarat domnul Gardoș! Sunt unii care dezinformează gândind că nu le mai prelungim contractele” | EXCLUSIV
  • Publicat:

Iulian Stoica, patronul și, în același timp, președintele Academicii Clinceni atacă doi jucători din lotul lui Ilie Poenaru, printre care Florin Gardoș, pe care îi bănuiește că au încercat să dezinformeze în legătură cu condițiile de pregătire de la formația ilfoveană.

Stoica explică situația reală de la club, recunoaște prima promisă de 100 de mii de euro pentru clasarea pe locul 5 în campionat și cum s-a ajuns la acordarea unor bonusuri „istorice”.

Finanțatorul susține că întreg efortul economic a căzut în responsabilitatea oficialilor, în contextul în care Primăria nu a ajutat cu nimic clubul.

Patronul Academicii Clinceni pune tunurile pe vedetele echipei: „Staff-ul era toată ziua la birouri și ne cerea să le mai dăm ceva jucătorilor”

ProSport a scris despre situația tensionată de la Academica Clinceni, acolo unde conducerea clubului ar fi promis o primă de 100 de mii de euro pentru clasarea pe locul 5 în sezonul regular, mizând pe o tranșă de bani din drepturile TV, fără să țină cont că suma respectivă ar fi fost încasată de club doar dacă echipă termină pe locul 5 sezonul întreg.

În acest context, staff-ul și fotbaliștii au cerut asigurări că vor lua banii așa cum s-a stabilit inițial, chiar dacă Academica va încheia pe poziția a 6-a în Liga 1.

Finanțatorul ilfovenilor, Iulian Stoica, a stat de vorbă cu ProSport și a explicat ce se întâmplă, de fapt, la revelația Ligii 1.

„Sunt anumiți jucători care fac pe ofițerii de presă. Sunt doi care, în loc să joace fotbal, încearcă să dezinformeze! Probabil că se gândesc că nu le mai prelungim contractele. Se știu ei care sunt. M-a deranjat foarte tare ce a declarat domnul Florin Gardoș acum două săptămâni, legat de deplasarea la Botoșani. Pe celălalt îl cunoașteți, a făcut la fel pe la toate cluburile pe unde a trecut.

M-au supărat inclusiv când au zis că nu zburăm cu charterul. Suntem printre singurele care am făcut deplasarea cu avionul atunci când s-a putut. Acum, nu am putut lega meciuri de la Sepsi și de la Botoșani, din cauza distanțelor față de aeroporturile cele mai apropiate. Am făcut însă recuperarea la Tușnad, jucătorii au avut parte de tot ce le trebuie, de medicamentație.

Legat de acel bonus, pot să spun că s-a creat o presiune imensă. Nu știu cine a creat-o și din ce motiv, dar s-a ajuns la o stare tensionată. Staff-ul tehnic venea în fiecare zi la noi la birouri și ne cerea: «Haideți să facem ceva pentru jucători. Să le mai oferim ceva». Realizarea nu e numai a lor! Cât să le mai oferim? Eu sunt și președinte și finanțator și e suficient să stau 8-10 ore pe zi, să muncesc ca să îi aduc unde i-am adus”, afirmă Iulian Stoica.

„Le-am promis 50 de mii de euro pentru play-off pentru că nu îi mai puteam motiva”

Patronul Academicii a detaliat cum s-a ajuns la acordarea unei prime uriașe pentru jucători și de unde ar fi plecat confuzia.

„E adevărat că le-am promis o primă de 100 de mii de euro. Eu nu cred că fotbaliștii de la Botoșani sau de la Sepsi au avut așa primă. Dar fotbaliștii care vorbesc aiurea să spună adevărul. Când ești la final de contract… Cam așa au făcut ei peste tot. Mintea leneșă a acelui fotbalist care a dezvăluit informația din vestiar a dus la o confuzie. Pentru toți ceilalți lucrurile au fost foarte clare. Obiectivul meu a fost inițial locurile 7-8, apoi am început să îndrăznim mai mult. Nu eu am făcut bonusurile, dar au avut niște bonusuri extraordinare. Când am simțit că putem intrat în play-off am încercat și cu motivări și cu extramotivări.

Acum, noi trebuie să terminăm pe locul 5. Au 50 de mii de euro pentru sezonul regular și încă 50 de mii de euro pentru play-off, dacă termină tot pe 5. Nu mai știam cum să îi motivăm și am simțit că doar așa se poate. A trebuit să mai scoatem niște bani.

Când am venit și le-am promis suta de mii de euro, aveam nevoie de 9 puncte pentru a termina pe 4 în sezonul regular. Noi așa ne-am făcut calculele. Doar că, din etapa 22, noi am avut meciuri pe care le-am avut la îndemână, dar nu le-am mai câștigat.

Am discutat cu ei prietenește, bărbătește, nu îi deranjăm cu nimic. Absolut toate doleanțele staff-ului tehnic și ale jucătorilor am încercat să le îndeplinim. Am avut un lot echilibrat, dar ținut cu bani. Am avut întârzieri de maximum o lună și jumătate. M-a deranjat atitudinea lor”, a declarat Stoica.

„Primăria nu ne-a ajutat cu absolut nimic! Am fi jucat la Constanța dacă mergeam în Europa”

Președintele revelației din Liga 1 recunoaște că o mare greșeală a fost faptul că nu s-a depus licența pentru a putea juca în cupele europene. El mai spune și că eforturile financiare au fost exclusiv ale clubului, pentru că Primăria nu a ajutat cu absolut nimic echipa, iar Consiliul Local a oferit o sumă ridicolă în contextul pandemiei de COVID.

„Noi suntem un grup mic, ne-am făcut o echipă echilibrată de câteva luni. Nu am știut chiar toate lucrurile. Noi îndeplineam toate cerințele pentru a lua licența pentru Europa, dar nu și pe cea a stadionului. Totuși, găsisem o variantă, aveam un acord să jucăm la Constanța. Asta este, vom fi mai pregătiți pe viitor. Cine a greșit cu acel caz, va plăti.

Mâhnirea rămâne legată de jucători. Au avut toate condițiile de pregătire și de recuperare. Pe noi nu ne-a ajutat absolut nimeni. Primăria nu ne-a ajutat cu nimic. Consiliul Județean ne-a dat 40 de mii de euro pentru COVID.

I-am adus în cele mai bune locații. S-au făcut eforturi supraomenești. Drept dovadă, jucători importanți vor să vină la Clinceni”, a încheiat Iulian Stoica.

100 de mii de euro e prima pe care fotbaliștii Academicii Clinceni trebuie să o primească dacă vor termina pe locul 5 în Liga 1

 

Andrei Trifan / Autor
Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
S-a dat ordin de la UE. Intră în vigoare din ianuarie. Devine obligatoriu în toate statele
S-a dat ordin de la UE. Intră în vigoare din ianuarie. Devine obligatoriu în toate statele
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×